Inovații în serviciile curierilor

O dronă care să îți livreze coletul acasă în mai puțin de 60 de minute. Este visul oricărei companii de curierat și, desigur, oricărui retailer online, o invenție testată deja în ultimii ani, inclusiv de gigantul Amazon. În România, nu a ajuns, încă. Dar nu este exclus, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Până una alta, curierii din piața locală fac investiții de zeci de milioane de euro și inovează neîncetat.

În urmă cu patru ani, DPDgroup, o companie de curierat prezentă şi în România, a testat prima dronă care a transportat – „cu succes“ spun reprezentaţii companiei – un colet de 3 kilograme pe o distanţă de 1.200 de metri, demonstrând, astfel, „fiabilitatea şi eficienţa tehnologiei“. De atunci, Direcţia Generală de Aviaţie Civilă din Franţa, a acordat Grupului licenţa pentru operaţiunile pe plan local, iar de la sfârşitul anului 2016, compania a inaugurat prima rută comercială din lume pentru serviciul de livrare cu dronă, pe o distanţă de 15 kilometri.

Evident, acesta este doar un exemplu, pe care, mai devreme sau mai târziu îl vor testa şi jucătorii de la noi. „Livrarea coletelor cu ajutorul dronelor este o alternativă apărută în străinătate, despre care am auzit cu toţii, aşa cum am auzit şi de platformele de curierat construite pe modelul Uber. Sunt soluţii viabile în ţările unde au fost lansate, pentru că pieţele sunt mai dezvoltate, dar şi acolo sunt într-o fază pilot. În România, coletul se plăteşte de regulă ramburs, la livrare şi relaţia curier-client este foarte importantă la nivel uman“, spun reprezentanţii FAN Courier.  De altfel, potrivit acestora, din totalul investiţiilor realizate în ultimii doi ani, respectiv 36,5 milioane de euro, o parte importantă a mers către inovaţie. De pildă, a fost introdus un serviciu prin care clienţii îşi pot controla singuri livrările, fiind lansată, în acelaşi timp, opţiunea de plată cu cardul.

Investiţii în inovaţie

„Sunt servicii inovatoare pentru piaţa de curierat de la noi, dar am constatat că investiţiile în inovaţie necesită timp pentru a fi acceptate de clienţi. Românii sunt în continuare reticenţi să plătească electronic, ceea ce face ca munca pe care o depunem în spate, noi şi echipele noastre de curieri, să fie uriaşă şi de multe ori fără succes imediat“, mai spun ei. Strategic, pe mai departe, compania cu acţionariat 100% românesc plănuieşte dezvoltarea în regiune, datorită, în primul rând, milioanelor de români care muncesc în străinătate şi a companiilor străine cu activităţi în România.  Ca informaţie de detaliu, FAN a ajuns deja în Bulgaria şi urmează să deschidă, la toamnă, un punct de lucru cu spaţiu de depozitare în Ungaria.

Pe investiţii în dezoltarea sistemelor IT şi în extinderea capacităţii operaţionale (prin deschiderea de centre logistice în Cluj, Bacău şi Braşov) s-au axat şi cei de la DPD România, valoarea din 2017 fiind de circa 1,5 milioane de euro. „Investiţiile în noile platforme IT îmbunătăţesc calitatea operaţională de livrare şi permit companiei o flexibilitate mai mare în dezvoltarea şi integrarea unor servicii noi în viitor. Sky Logistic reprezintă o soluţie IT integrată, ce permite un flux de livrare mai rapid, prin noul sistem de rutare bazat pe adresă şi geolocaţie. Prin identificarea automată a coordonatelor GPS, clienţii scapă de obligativitatea introducerii codului poştal şi este astfel eliminată posibilitatea de eroare în livrarea coletelor la destinatar“, explică reprezentanţii DPD. Cât despre 2018, potrivit lor, investiţiile vor ajunge la aproximativ un milion de euro, în diverse zone ale afacerii, printre care deschiderea a două centre logistice.

Luarea în calcul de investiţii importante anunţate de curieri merge mână în mână cu dezvoltarea comerţului online, un procent important din businessul lor fiind acoperit de acest segment. În context, potrivit lui Florin Filote, director eMag Marketplace, piaţa de eCommerce din România este de circa 2,8 miliarde de euro, pentru anul 2020 fiind estimată aproape o dublare, respectiv 5 miliarde de euro. „Tehnologia influenţează comportamentul de consum. Site-urile, în general, se transformă dintr-o destinaţie de cumpărături într-una de informare“, a punctat Filote.

Chiar anul trecut, DHL Express (un gigant în piaţa internaţională de curierat) a publicat un studiu potrivit căruia magazinele online care vând în afara graniţelor ţării au potenţial de a creşte până în 2020 de două ori mai repede decât cele care vând doar intern. „Pentru DHL Express România, segmentul online a crescut cu 15% faţă de anul trecut şi suntem încrezători că, la sfârşitul anului, creşterea înregistrată va fi chiar mai mare“, a spus atunci Daniel Kearvell.

Acest articol a fost publicat în numărul 29 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 23 – 29 iulie 2018

https://www.capital.ro/inovatii-in-serviciile-curierilor-1.html



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to enhance your browsing experience.